Creierul uman este un organ complex. Are aproximativ 1.3 kilograme, conține aproximativ 100 de miliarde de neuroni și 100 de miliarde de conexiuni. Creierul controlează tot ceea ce credem, simțim și facem de la coordonarea musculară până la interpretarea imaginilor sau a modului în care rezolvam problemele. Controlul mișcării și al simțurilor este „încrucișat”, astfel încât, simplu spus, partea dreaptă a creierului controlează partea stângă a corpului și invers.
Creierul este împărțit în două emisfere. În fiecare emisfera, anumite regiuni controlează anumite funcții. Cele două părți ale creierului seamănă foarte mult, dar există o diferență uriașă în modul în care procesează informațiile iar cele două emisfere ale creierului comunica și interacționează în mod constant printr-o structură anatomică importantă numita corpul calos. Este adevărat, însă, că emisfera dreaptă a creierului controlează partea stângă a corpului, iar emisfera stângă partea dreaptă – și că emisferele îndeplinesc anumite funcții.
Creierul uman se reorganizează constant. Este adaptabil la schimbare, indiferent dacă este vorba de experiențe fizice sau experiențe de viață. Este personalizat pentru învățare.
De exemplu, limbajul este procesat în emisfera stângă, iar recunoașterea fețelor în emisfera dreaptă. Această idee că fiecare emisferă este specializată pentru anumite funcții este cunoscută sub numele de lateralizare a creierului. Modul în care unele dintre aceste funcții sunt lateralizate (specializate) în creier poate influența de fapt modul în care percepem lucrurile.
Emisfera stângă vs emisfera dreaptă
Exista teorii conform cărora avem doar o emisferă dominantă și că oamenii folosesc fie emisfera stângă, fie emisfera dreaptă. Această teorie se bazează pe faptul că cele două emisfere ale creierului funcționează diferit. Acest lucru a ieșit la iveală pentru prima dată în anii 1960, datorită cercetărilor psiho-biologului și laureatului premiului Nobel Roger W. Sperry.
Emisfera dreaptă, care coordonează partea stânga, controlează următoarele funcții:
- Mișcarea părții stângi a corpului
- Concepte vizuale
- Orientarea spațială
- Percepția
- Creativitatea
- Emoțiile
- Atenția
- Aptitudinile muzicale
- Tonalitatea și intonația
- Inspirația
- Limbajul
Emisfera stângă, care coordonează partea stânga dreapta, controlează următoarele funcții:
- Mișcarea părții drepte a corpului
- Discursul
- Limbajul
- Scrierea
- Logica
- Gândirea analitica (matematica, știința)
Avem o emisferă dominantă?
Știm că cele două părți ale creierului nostru sunt diferite, dar rezultă neapărat că avem o emisferă dominantă la fel cum avem o mână dominantă?
O echipă de neurologi și-a propus să testeze această premisă prin examinarea imaginilor scanate cu ajutorul RMN a 1.000 de persoane (Nielsen et al., 2013). După o analiza de doi ani, nu au găsit nicio dovadă că această teorie este corectă, iar analiza a arătat că creierul uman nu favorizează de fapt o emisferă față de cealaltă. Rețelele dintr-o emisferă nu sunt, în general, mai puternice decât rețelele din cealaltă emisferă.
Conducătorul studiului, Jared Nielsen, detaliază și explică rezultatele:
„…pur şi simplu nu am constatat modele în care întreaga reţea neuronală a emisferei stângi a unora să fie mai puternic interconectată sau întreaga reţea neuronală a emisferei drepte a altora să fie mai puternic interconectată. S-ar putea ca tipurile de personalităţi să nu aibă nimic de-a face cu ideea că una dintre emisfere este mai activă, mai puternică sau mai conectată.”
Cele două emisfere sunt legate între ele prin mănunchiuri de fibre nervoase, creând o autostradă de informații. Deși cele două părți funcționează diferit, ele funcționează împreună și se completează reciproc. Nu folosim doar o emisfera a creierului la un moment dat. Fie că facem un exercițiu de logică sau o activitate creativă, primim informații din ambele emisfere ale creierului. De exemplu, emisfera stângă este responsabilă de limbaj, dar emisfera dreaptă ne ajută să înțelegem contextul și tonul. Emisfera stângă se ocupă de ecuații matematice, dar emisfera dreaptă ne ajută la comparații și estimări.
În ciuda stilurilor lor contrastante, cele două emisfere ale creierului nu funcționează independent una de cealaltă. În realitate, interacțiunea dintre cele două părți ale creierului nostru este mai complexă, cu toții ne bazăm tot timpul pe abilități situate în diferite părți ale creierului.
Lumea cercetătorilor este aproape în unanimitatea de acord că reducerea anumitor abilități doar la o singură emisferă este mult prea simplistă și exclude capacitatea de neuroplasticitate a creierului.
Trăsăturile generale de personalitate, preferințele individuale sau stilul de învățare nu se traduc prin faptul ca avem emisfera stângă dominată sau emisfera dreaptă dominată. Totuși, este adevărat că cele două părți ale creierului sunt diferite și anumite zone ale creierului îndeplinesc anumite funcții, zone care pot varia puțin de la o persoană la alta.
O cercetare din 2017, indică faptul că preferința pentru utilizarea uneia din mâini ar avea originea în măduva spinării și nu în creier. Conform autorilor acestui studiu, preferințele pentru utilizarea uneia din mâini sunt apărute cu mult înainte de a se dezvolta zonele cerebrale implicate în mișcare.
Studierea a ceea ce îi face pe stângaci diferiți i-ar putea ajuta pe oamenii de știință să rezolve, în cele din urmă, multe dintre misterele neuropsihologice ale creierului.
Sursa foto Your left handed child – Making things easy for left-handers in a right-handed world.
Pingback: Stresul examenelor. Sfaturi pentru tineri, părinți și profesori | Părinții cer schimbare