Lateralitatea

Lateralitatea

Lateralitatea se referă la modul în care un copil utilizează preferențial partea dreaptă sau partea stângă a corpului în activitatea sa zilnică.

Corpul uman urmează unele tipare de simetrie. Avem două brațe, două picioare, doi ochi și aceeași logică se repetă în dispunerea aproape a tuturor organelor noastre. Suntem adaptați să percepem și să acționăm în același mod atât cu partea stânga a corpului nostru, cât și cu dreapta. Există o tendință firească de a folosi preferențial o anumită parte a corpului în realizarea tuturor sarcinilor care presupun o acțiune precisă.

Dacă dominanța manuală este evidentă la un adult, in cazul unui copil este normal ca acesta să aibă ezitări în realizarea anumitor activități manuale. Alegerea mâinii dominante capătă importanță în învățarea scrisului. Vedeți aici cum învățați un copil stângaci să scrie

Aproape fără să-și dea seama, copiii folosesc o mână preferențial, dacă privesc prin obiectivul unui aparat de fotografiat, folosesc un ochi înaintea celuilalt sau când lovesc o minge, o fac de obicei cu același picior. Există o parte a corpului pe care o folosesc mai mult decât cealaltă. Are legătură cu lateralitatea.

Exista situații în care un copil execută cu abilitate unele acțiuni cu una dintre mâini, în timp ce la scris o folosește pe cealaltă. Mâna utilizată preferențial pentru scris va deveni mâna dominantă, întrucât scrisul este o activitate de finețe, ce antrenează o specializare funcțională complexă. Mâna folosita la scris trebuie percepută ca un instrument prin intermediul căreia persoana respectivă se poate exprima corect, concret și eficient.

Tipurile de lateralitate

Atunci când vorbim de lateralitate, trebuie sa ne referim la diferitele dominanțe care există într-o persoană, iar acestea vor defini tipul de lateralitate. În acest sens ne uitam la:

  • Dominanța manuală: definit de dominanța uneia sau a celeilalte mâini atunci când se apuca sau se ridică obiecte, se scrie, etc.
  • Dominația piciorului: definit prin dominanța unui picior sau altul. Ce picior folosim atunci când lovim o minge, când stăm intr-un picior etc.
  • Dominanța auditivă: tendința de a folosi mai mult o ureche sau cealaltă pentru a asculta, a ne pune căști etc.
  • Dominanța oculară sau vizuală: definit de ochiul dominant atunci când privim.

Astfel, exista următoarele tipuri de lateralitate:

  • Lateralitate omogenă – este atunci când mâna, piciorul, ochiul și urechea dominantă sunt pe aceeași parte, fie pe partea dreaptă, fie pe partea stângă.
  • Lateralitate mixtă – este atunci când o persoana folosește cu ușurința oricare dintre cele două părți ale corpului (dreapta-stânga) pentru a desfășura toate activitățile. In aceasta situație întâlnim persoanele ambidextre.
  • Lateralitate contrariată – lateralitatea prin educație, de exemplu: un copil stângaci obligat să scrie cu mâna dreaptă. Înainte, frecvent stângacii erau obligați să scrie cu mana dreapta.
  • Lateralitate încrucișată – unde predominanta cerebrală este diferită pentru anumite parți ale corpului, cum ar fi dreptaci la mână și la ochi, dar stângaci la picior. Acest tip de lateralitate poate cauza probleme în învățarea cititului și a scrisului.

Cum evoluează lateralitatea la copii

Lateralitatea este un proces dinamic care trece prin diferite faze până la vârsta de aproximativ 6-7 ani, când se stabilește definitiv. Este important ca, atunci când copilul atinge vârsta școlară, sa își stabilească lateralitatea.

Vârsta copilului este esențială în orientarea asupra abilităților sale manuale. Până la vârsta de 7 ani sistemul nervos prezintă o mare plasticitate, condiție în care se poate insista pentru a obișnui copilul să acționeze preferențial cu una dintre mâini. După această vârstă este mult mai dificil să se intervină în această direcție, întrucât tulburările care însoțesc această acțiune sunt de natură să-l determine pe pedagog să renunțe la această inițiativă. Până la vârsta de 4-5 ani apar fluctuații ale lateralității. La această vârstă jumătate din copii sunt dreptaci, 10 % sunt stângaci și 40% sunt ambidextri și vor avea o lateralizare tardivă. Abia către 6-7 ani lateralitatea devine stabilă.

Dezvoltarea corectă a lateralității este esențială pentru o învățare corectă a alfabetizării, elaborarea schemei corporale a acestora, organizarea referințelor spațiale dreapta-stânga.

– Perioada 0-2 ani – este un moment în care copilul nu și-a definit lateralitatea. Este etapa în care copilului îi place să apuce și să arunce obiectele pe care le manipulează și își dă seama că acest lucru îi permite să interacționeze cu mediul.

– Perioada 2-4 ani – este perioada în care copilul devine explorator, totul îl fascinează și, prin urmare, trebuie să meargă dintr-un loc în altul și să atingă tot ceea ce îi este la îndemână. Dacă îl observăm cu atenție, vom vedea că el folosește ambele mâini alternativ pentru a face orice tip de activitate.

– Perioada 4-6 ani – de pe la vârsta de 4 ani, vom vedea ca își automatizează gesturile. Este momentul în care copilul începe să folosească o parte mai mult decât cealaltă. În acest fel, el va începe să privească printr-o gaură cu ochiul său dominant, să ducă telefonul la urechea preferată, să lovească mingea cu piciorul său dominant, să ia creionul pentru a scrie sau un pahar să bea cu mâna pe care o va folosi în cele din urmă.

Tulburări de lateralitate

Din punctul de vedere a activității sistemului nervos este ideal ca ochiul, mâna și piciorul dominant sa fie situate pe aceeași parte a corpului. În caz contrar vorbim de lateralitate încrucișată. Aceasta, în sine, nu provoacă probleme, dar împreună cu alte simptome poate sta în spatele tulburărilor de limbaj și de învățare.

Tulburările de lateralitate, fie că vorbim despre o lateralitate indecisă între dreapta/stânga sau o lateralitate întârziată, au consecințe pe toate planurile dezvoltării: fiziologic (roaderea unghiilor sau strabism), motric (instabilitate, ticuri, neîndemânare, hiperexcitabilitate manuală), cognitive (lentoare generală, dislexie, disortografie, bâlbâială, scris în oglindă) și emoțional (emotivitate, timiditate sau agresivitate).

Intervențiile în cazul acestor tulburări presupun activități menite să recupereze, dezvolte și să antreneze. Dacă lateralitatea este întârziată, nu este definitivată, este indecisă, terapia merge pe accelerare.

După cum putem vedea, lateralitatea este o chestiune complexa si este corelată cu setul de funcții motorii și în același timp intervine la toate nivelurile dezvoltării corpului.

Vedeți aici cum se poate stabili formula lateralităţii.

Dacă ți-a plăcut articolul, apreciază-l cu un share


Lasă un răspuns