Stați că și în cazul ochilor suntem dreptaci sau stângaci, unul dintre ei fiind ochiul dominant? Dacă scrieți cu stânga, nu înseamnă neapărat că ochiul dominant este tot stângul. Sunt multe cazuri în care stângacii au ochiul drept dominant și vice versa.
Majoritatea oamenilor folosesc cu precădere una dintre mâini, au un picior puțin mai mare decât celălalt și, în general, una dintre părțile laterale ale corpului este o idee mai dezvoltată decât cealaltă.
Ochii nu sunt deosebiți de restul corpului în această privință, astfel că majoritatea oamenilor folosesc mai mult unul dintre ochi. Acela se numește ochiul dominant.
În aproximativ 65% dintre cazuri ochiul drept este cel dominant, ochiul stâng fiind dominant la aprox. 35% din oameni. Există un număr suficient de cazuri în care ochiul dominant nu este pe aceeași parte cu mâna dominantă.
Ochiul dominant, sau ochiul director, nu este întotdeauna cel care vede mai bine, ci mai degrabă este cel care transmite creierului informații mai clare și cu mai multă precizie a imaginilor din jur. Acest ochi este mai rapid în transferul informațiilor către cortexul vizual al creierului. Cortexul e cea mai mare parte a creierului responsabilă de procesarea vizuală a informațiilor.
Spre deosebire de speciile care pot privi imagini diferite cu cei doi ochi, creierul uman suprapune cele doua imagini primite și le compune automat. In situația în care imaginile diferă, creierul șterge automat imaginea cea mai puțin importantă în acel moment sau cea generată de ochiul nedominant. Încercați sa priviți la diferite distante ținând o coala albă intre ochi, la nivelul nasului-frunții și vedeți ce se întâmplă.
Ochiul dominant este mai activ decât perechea lui: ghidează mișcarea ochilor și vede primul obiectele din jur, captând imaginile și determinând distanțele.
Cum puteți afla care este ochiul dominant
Pentru a vedea care este ochiul dvs. dominant, puteți sa faceți un test simplu, numit și testul Miles. Întindeți brațele și creați o deschidere triunghiulară între degetele mari și arătătoare. Țineți ambii ochi deschiși în timp ce centrați deschiderea triunghiulară pe un obiect îndepărtat.
Acum, închideți ochiul stâng. În cazul în care obiectul rămâne centrat, ochiul drept (care a rămas deschis) este cel dominant. Dacă obiectul nu mai este încadrat de deschidere, ochiul stâng este cel dominant.
Ca să fiți sigur că ați aflat corect ochiul dominant, mai puteți efectua un alt test, numit și testul Porta.
Fixați cu ochii un mic obiect aflat la depărtare și îndreptați spre el degetul arătător, ca și cum ați pune degetul pe el. Închideți pe rând când un ochi, când celălalt. Care ochi era deschis când vârful degetului indica obiectul? Când ochiul non-dominant este deschis, obiectul se deplasează într-o parte a degetului, iar când ochiul director este deschis, obiectul rămâne în prelungirea degetului.
Contează să știm ce ochi dominant avem?
Putem trăi liniștiți fără să aflăm care este ochiul nostru dominant, dar putem avea destule avantaje știind pe care să ne bazăm în anumite activități sportive, profesionale sau recreative: tir, darts, biliard, fotografie, etc. care, în cunoștință de cauză, pot fi mai performante.
Citiți aici mai multe despre stângaci și sport.
În unele sporturi, dominanța oculară și lateralitatea încrucișată pot fi avantajoase. Combinațiile diferite dintre piciorul dominant și mâna dominantă sau ochiul director pot avea avantaje în diferite sporturi, cum ar fi: baschetul, fotbalul, rugby-ul, hocheiul pe iarbă sau pe gheață. Tot lateralitatea încrucișată este considerată a oferi un echilibru mai bun și astfel poate fi un avantaj în sporturi precum gimnastica, atletismul sau baschetul.
Personale care scriu cu dreapta dar au ochiul stâng dominant vor prinde sau vor arunca o minge cu mâna stângă, deoarece coordonează mai bine această mână cu partea corpului unde se află ochiul lor dominant.
Iată mai jos un video cu teste și exerciții prin care puteți sa vă exersați ochii și să aflați mai multe despre ei.