Muşchii pe care îi folosim ca să deschidem şi să închidem foarfeca sunt aceiaşi cu muşchii responsabili de mânuirea creionului. De aceea, abilităţile de tăiere cu foarfeca sunt foarte importante şi trebuie dezvoltate în perioada anterioară învăţării scrisului, ca antrenament pentru muşchii folosiţi mai târziu la scriere.
Nu e nicio dificultate pentru un stângaci să taie cu foarfeca. De obicei, problema constă în faptul că noi ceilalţi, dreptacii, nu ştim să-i învăţăm cum să facă acest lucru fără efort.
Stângacii trebuie să folosească foarfeci pentru stângaci
Aceasta este o condiţie obligatorie. Sigur că se vor găsi acum stângaci adulţi care să spună că ei se descurcă să taie cu foarfeci pentru dreptaci. Este foarte bine că fac asta, însă o fac doar pentru că au învăţat să se adapteze la folosirea unor foarfeci greşite.
Faptul că cineva a învăţat să facă un lucru nu înseamnă că aşa trebuie să facă toţi. Tăierea cu foarfeca este un antrenament util pentru învăţarea scrierii, deci trebuie ca stângacii să îşi antreneze corect mâna în acest sens. Ceea ce nu se întâmplă atunci când sunt învăţaţi, de fapt, să se adapteze.
Care este diferenţa dintre o foarfecă pentru stângaci şi una pentru dreptaci?
O foarfecă pentru dreptaci este construită în aşa fel încât lama superioară să fie orientată către mâna dreaptă. Asta înseamnă că, dacă eşti stângaci şi foloseşti o astfel de foarfecă, lama superioară îţi va obstrucţiona linia pe care intenţionezi să tai. Produsul final va arăta de parcă ar fi fost hăcuit, iar tu vei lăsa impresia că habar nu ai să foloseşti o foarfecă. Dacă eşti dreptaci şi nu mă crezi, încearcă să găseşti o foarfecă pentru stângaci şi să tai ceva cu ea. Vei descoperi că lama superioară este orientată către mâna stângă şi că îţi obstrucţionează linia pe care doreşti să tai. Şi nu, nu-ţi va fi de niciun ajutor să întorci foarfeca cu susu-n jos. Pur şi simplu, ai nevoie de o foarfecă pentru dreptaci.
Mişcarea de tăiere
Ca să înveţe să taie corect, copilul tău trebuie să deschidă şi să închidă, din nou şi din nou, foarfeca. Simultan, trebuie să ţină hârtia cu mâna de suport, dreapta. Deci la bază se află acţiunile de a apuca şi a lăsa din mână – mişcări fundamentale pentru dezvoltarea motricităţii fine.
Citește aici și despre motricitatea fină și scrisul copiilor stângaci.
Trebuie tăiat pe partea mâinii dominante
Dacă copilul stângaci taie linii drepte, trebuie să pornească dinspre partea mâinii stângi. Dacă porneşte din dreapta, va ajunge la final să ţină în mână bucata pe care voia să o îndepărteze, şi nu foaia în sine.
La fel şi în cazul altor forme de tăiere (pătrate, cercuri ş.a.), trebuie tăiat dinspre stânga. Iar regula degetului mare în sus se aplică şi la stângaci, ca şi la dreptaci: degetul mare al mâinii care ţine foarfeca trebuie să se afle în sus, iar degetul mare al mâinii care ţine foaia trebuie să se afle la fel, deasupra hârtiei.
Tăierea în spirală
Un stângaci se poate încurca uşor când vine vorba de tăiatul în spirală, chiar dacă foloseşte o foarfecă pentru stângaci şi ţine corect atât unealta, cât şi foaia de tăiat. Explicaţia este că spirala poate fi orientată greşit pentru ei. Adică un dreptaci are nevoie ca spirala să fie orientată în sens invers acelor de ceasornic, iar un stângaci se descurcă bine cu o spirală orientată în celălalt sens, al acelor de ceasornic.
Ca să îl înveți un stângaci să taie cu foarfeca, aşază-te în faţa lui
Stângacii nu ar trebui să întâmpine nicio dificultate în procesul de învăţare a mânuirii foarfecelor. Dificultăţile apar doar dacă nu le dăm foarfece potrivite pentru ei sau nu le arătăm cum să taie o foaie în direcţia potrivită.
Dacă eşti dreptaci şi trebuie să îl înveţi pe un stângaci cum sa taie cu foarfeca, e indicat să te aşezi în faţa lui, şi nu alături de el, atunci când îi arăţi ce trebuie să facă. În felul acesta, stângaciul îţi va reproduce mişcările în oglindă şi nu e nevoie să faci tu ceva neobişnuit faţă de felul în care tai în mod normal.
Același lucru trebuie să faci și dacă vrei să înveți un copil stângaci să își lege șireturile.
Ce să fac dacă copilul meu stângaci doreşte să taie cu dreapta?
Nu e absolut nicio problemă dacă un stângaci ţine foarfeca în mâna dreaptă. Atâta timp cât un copil este consecvent în folosirea unei anumite mâini la o aceeaşi sarcină – adică nu îşi tot schimbă mâna, când stânga, când dreapta, în timp ce decupează o foaie –, este în regulă să se comporte ca un stângaci atunci când scrie, de exemplu, dar ca un dreptaci atunci când joacă tenis.
Însă nu trebuie să uităm că tăiatul cu foarfeca are o importanţă crucială în dezvoltarea muşchilor responsabili mai târziu cu ţinerea în mână a instrumentelor de scris. Deci copiii trebuie să exerseze cât mai mult tăiatul, dar cu condiţia ca acest lucru să le facă plăcere. Copiii învaţă mai bine atunci când se joacă şi se simt bine, aşa că cel mai indicat lucru ar fi să îi învăţăm să folosească cu uşurinţă foarfecele, în funcţie de preferinţa fiecăruia pentru o mână sau alta. Iar dacă este evident că preferă să taie cu mâna stângă, atunci trebuie să le punem la dispoziţie o foarfecă pentru stângaci.
Citește aici și despre obiecte destinate stângacilor.
Sursa The Happy Handwriter
Pingback: Mame de copii stângaci - povești pline de zâmbete și încredere | Stângacii.ro